Despre noi

Dr. Purv Călin

A absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara. Dr. Purv Călin a urmat apoi programul de rezidențiat în chirurgie dento-alveolară la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

Cu pasiune pentru chirurgia orală și estetica dentară, Dr. Purv Călin se remarcă în fiecare tratament prin competența sa profesională și pasiune. Abordând o strategie minim-invazivă, desfășoară fiecare intervenție sub magnificația lupelor dentare și cu ajutorul tehnologiilor ultra-moderne. Obiectivul său constă în furnizarea unei calități excepționale a tratamentelor și în crearea unei experiențe plăcute pentru fiecare pacient.

Dr. Zavolan Dora

A absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara. Fiind pasionată de parodontologie a decis să se specializeze în acest domeniu urmând ca în anul 2024 să obțină titlul de Medic Specialist în Parodontologie.

Parodontologia reprezintă o ramură esențială a medicinei dentare, axată pe tratarea afecțiunilor gingivale precum gingivita și parodontita. Această specialitate se concentrează în mod specific pe diagnosticarea și gestionarea bolilor care afectează gingia și țesuturile de susținere ale dinților, subliniind constant importanța unei igiene dentare corecte.